BANCI | Stirea Zilei

Efectele taxei pe banci: Bursa a reactionat violent, pierzand tot castigul din ultimii doi ani, insa cursul valutar a crescut cu doar 1 ban

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2018-12-19 23:05

Anuntul introducerii taxei pe banci, botezata taxa pe lacomie, prin care Guvernul vrea sa ia jumatate din profiturile bancilor, in paralel cu avizarea in Parlament a patru legi impotriva bancilor si recuperatorilor de credite, a provocat o reactie violenta a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), cel mai rapid barometru economic.

Indicele BET al BVB a scazut astazi cu 11,21%, la 7.475 de puncte, revenind astfel la nivelul din urma cu doi ani, cat era la inceputul lui 2017.

Actiunile celor doua mari banci listate, Banca Transilvania si BRD, au suferit scaderi si mai importante, de pana la 20%, insa nu au fost suspendate de la tranzactionare, BVB luand masura de a le majora limita inferioara de variatie de la 15% la 25%.

Actiunea Bancii Transilvania (TLV) s-a  devalorizat cu 19,91%, la 1,8820 lei, cel mai scazut nivel din ultimii trei ani.

Actiunea BRD a pierdut din valoare 16,62%, pana la 11,14 lei, cel mai mic nivel al ultimilor doi ani, cat era la finalul lui 2016.

Actiunea Patria Bank (PBK) a scazut cu 13,85%, la 0,06 lei, cea mai mica valoare din ultimii trei ani.

Actiunea Erste Group Bank AG (EBS), actionarul majoritar al BCR, a scazut cu 7,4%, la 138,9 lei, cea mai mica valoare din aprilie 2017.

La Bursa din Viena, actiunea Erste Group (EBS) a scazut puternic, cu 6,73%, la 30,3 euro, cea mai mica valoare din martie 2017.

Si actiunea Raiffeisen Bank International, banca-mama a Raiffeisen din Romania, a pierdut 4,62% astazi, pana la 22,7 euro, cel mai redus nivel din iulie 2017.

La Bursa italiana, actiunile Unicredit nu au resimtit stirile din Romania, inregistrand o crestere de 2,67% astazi.

Industria financiara se declara “profund ingrijorata”

Reprezentantii bancilor, firmelor de asigurari, a celor de pensii si restul industriei financiare s-au declarat “profund ingrijorati” de masurile adoptate ieri de Guvern si Parlament si au facut un apel pentru pastrarea stabilitatii industriei financiare.

“Industria financiară din România este profund îngrijorată de măsurile anunțate de Guvernul României precum și de inițiativele legislative aprobate de Camera Deputaților în condițiile în care introducerea unei astfel de taxe financiare și aprobarea pachetului de trei legi privind plafonarea dobânzilor, limitarea valorii recuperabile a creanțelor cesionate și eliminarea caracterului de titlu executoriu al contractelor de credit cu caracterul lor retroactiv conduc la riscuri mari asupra stabilității sectorului bancar cu impact direct asupra capacității de creditare a populației, companiilor și a statului român. Efectele sunt deja resimțite prin deprecierile de pe piața de capital (peste 1,5 miliarde euro pe bursele interne și internaționale în acest moment) care sancționează măsurile asupra industriei financiare.

Provocarea acestui dezechilibru afectează semnificativ dezvoltarea economiei României și perspectivele acesteia. Acest fapt fragmentează eforturile de integrare și conduce la o serie de efecte adverse cum sunt reducerea avuției nete și adâncirea diferențelor dintre clasele sociale, precum și creșterea migrației.

Impactul măsurilor anunțate pare a fi doar asupra instituțiilor financiare, acestea urmând să plătească această taxă din capital, însă costul final va fi plătit de noi toți prin restrângerea creditării cu un puternic impact negativ asupra consumului, producției și investițiilor și, implicit, cu efecte asupra bugetului de stat pe viitor. Prin astfel de măsuri, în fapt, economia României devine mai vulnerabilă la eventuale șocuri externe de natura crizelor internaționale”, se arata intr-un Apel pentru pastrarea stabilitatii industriei financiare. (vezi aici detalii)

Taxa pe lacomie, o calamitate pentru sistemul financiar, acuza politicienii

“PSD a tras de bugetul de stat fortand toate limitele, iar acum incearca sa il carpeasca prin masuri dezastruoase. Taxa pe lacomie este o calamitate pentru sistemul financiar, care poate ajunge in colaps in orice moment”, a declarat fostul premier Dacian Ciolos, in prezent seful partidului Plus.

“Așa zisa taxă pe „lăcomie” o vom plătit tot noi. Se numește asupra „lăcomiei” în mod ipocrit ca să fie înghițită mai ușor de populație. De fapt va fi o taxă pe care o vom vedea în comisioanele bancare și în dobânzile bancare. Vom primi mai puțini bani pentru sumele pe care le economisim și vom plăti mai scump creditele, deci tot românii vor pierde”, spune Claudiu Nasui, deputat USR.

Liniste la BNR

Doar la Banca Nationala a Romaniei (BNR) a fost liniste. Aceasta nu a publicat niciun comunicat de presa.

Iar cursul valutar a reactionat suspect de anemic in comparatie cu Bursa: a crescut cu doar 1 ban astazi, de la 4,64 la 4,65 lei pentru un euro.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



Topul creditelor ipotecare cu cele mai mici dobanzi fixe in primii 3-10 ani

Dobanzile fixe in primii 3-10 ani pentru un credit ipotecar variaza intre 5,75% si 9,90%, in functie de banca si de perioada cu dobanda nemodificata, conform ofertelor celor mai importante 10 banci. Dobanzile luate in calcul sunt cele standard, fara alte detalii

Cum raspunde ANPC la o reclamatie despre o frauda online: cu cuvintele bancii

Clientul unei banci (Unicredit) a fost fraudat online cu 25.000 de lei cu o asa-zisa investitie in actiuni pe site-ul Rominvest. (Atentie! Acest site functioneaza si in prezent, la acest link, https://dimensionaldreamscape.cam, dupa mai bine de o luna de la detalii

Dobanzile la creditele online ale IFN-urilor, plafonate prin lege la 365% pe an, fata de 70.000% cat erau pana acum

Parlamentul a adoptat o lege prin care dobanzile (DAE) la creditele online acordate de IFN-uri (Institutii Financiare Nebancare) sunt plafonate la 1% pe zi (365% pe an) in cazul imprumuturilor de maxim 5.000 de lei, 0,8% pe zi (292% pe an) la cele de pana la 10.000 de lei si 0,6% pe detalii

Revolut isi obliga clientii sa plateasca credite facute prin fraude online

„Acești escroci de la Neocapital nu numai ca m-au pacalit sa le transfer foarte mulți bani, dar au inițiat și un credit de nevoi personale direct din aplicația Revolut iar eu acum trebuie sa plătesc rate pentru acest credit”, se plange un cititor, la detalii

 



 

Ultimele Comentarii