BANCI | Stirea Zilei

Decizii diferite in dosarele privind creditele in franci elvetieni pronuntate chiar de instanta care trebuie sa asigure o practica unitara: Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2017-11-01 23:19

“Inalta Curte de Casatie si Justitie asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti, potrivit competentei sale”, se arata in Constitutia Romaniei.

Insa tocmai Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei (ICCJ) a pronuntat in acest an doua decizii total diferite intr-o speta identica: contractele de credit in franci elvetieni (CHF) acordate de Raiffeisen Bank.

Mai intai, in luna martie, ICCJ a luat apararea Raiffeisen Bank in procesul colectiv initiat de peste 50 de clienti cu credite in franci elvetieni (CHF) reprezentati de cunoscutul avocat Gheorghe Piperea.

Clientii Raiffeisen au cerut judecatorilor sa constate ca fiind clauze abuzive comisioanele de acordare a creditelor si dobanda revizuibila dupa criterii netransparente, ei plangandu-se si de faptul ca au fost nevoiti sa suporte dublarea cursului valutar CHF/RON fata de momentul obtinerii imprumuturilor, in anii dinaintea crizei din 2008.

Toate pretentiile clientilor bancii au fost respinse de ICCJ printr-o decizie definitiva. Astfel, judecatorii inaltei curti au stabilit ca atat comisionul de acordare a creditului cat si cel de administrare lunara sunt justificate si legale, iar banca avea dreptul sa aplice si dobanda revizuibila netransparenta, nefiind impiedicata de vreo lege in acest sens, care a aparut abia in 2010 (OUG 50).

Iar in ceea ce priveste riscul valutar, judecatorii ICCJ au opinat ca cei care s-au imprumutat in franci elvetieni au fost constienti de riscurile aferente cresterii cursului valutar, care era un fenomen cunoscut de toata lumea, asadar trebuie sa-si asume consecintele, validate si de lege, mai exact de Codul Civil.

Sapte luni mai tarziu, la inceputul lunii octombrie, ICCJ se pronunta intr-un alt dosar avand acelasi obiect, un credit in CHF obtinut de un client al Raiffeisen Bank, care a avut aceleasi pretentii: declararea ca fiind abuzive a celor doua comisioane, a dobanzii revizuibile si a clauzei privind riscul valutar.

De data aceasta insa, decizia ICCJ este diametral opusa fata de prima: da dreptate integral clientului bancii, declarand abuzive atat comisioanele, cat si dobanda si riscul valutar, astfel ca elimina comisioanele si reduce dobanda si cursul valutar la nivelul din data acordarii creditului.

Dupa studierea motivatiilor din cele doua dosare, am desprins o motivatie clara a deciziilor diferite: in timp ce instanta care a fost de partea bancii a judecat problema strict din perspectiva Codului Civil, a doua instanta a ICCJ a validat legile privind protectia consumatorului, care in ultima perioada au castigat tot mai mult teren.

Problema deciziilor contradictorii in procesele in care sunt implicate bancile nu este noua. Consiliul Patronatelor Bancare din Romania (CPBR) a trimis anul trecut, cand era condus chiar de seful Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, o scrisoare la Consiliul Superior al Magistraturii, in care atragea atentia cu privire la “solutiile diametral opuse date de instante in cazuri identice, in contextul unei legislatii considerata a fi unitara”, insa CSM a considerat gestul ca fiind un atac la independenta justitiei. (vezi aici detalii)

Sa vedem mai concret opiniile diferite ale judecatorilor ICCJ.

Decizia in favoarea Raiffeisen in procesul colectiv cu Piperea

Principiul nominalismului din Codul civil este principalul argument al judecatorilor ICCJ in motivarea deciziei in favoarea Raiffeisen:

“Inalta Curte de Casatie si Justitie retine ca in contractele de credit avand ca obiect contractarea unui credit in valuta, nu trebuie ignorate dispozitiile art.1578 ale Codului civil din 1864, care consacra principiul nominalismului, potrivit caruia imprumutatul este obligat sa inapoieze imprumutatorului aceeasi suma nominala primita, indiferent de variatiile cursului de schimb ale valutei in care suma respectiva a fost acordata.

Principiul este respectat si de Noul cod civil, art.2158, care prevede ca “imprumutul de consumatie este contractul prin care imprumutatorul remite imprumutatului o suma de bani sau alte asemenea bunuri fungibile si consumptibile prin natura lor, iar imprumutatul se obliga sa restituie dupa o anumita perioada de timp aceeasi suma de bani sau cantitate de bunuri de aceeasi natura si calitate”. Conform art.2164, “(1) in lipsa unei stipulatii contrare, imprumutatul este tinut sa restituie aceeasi cantitate si calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi cresterea sau scaderea pretului acestora. (2) In cazul in care imprumutul poarta asupra unei sume de bani, imprumutatul nu este tinut sa inapoieze decat suma nominala primita, oricare ar fi variatia valorii acesteia, daca partile nu au convenit altfel (...)”.

Judecatorii considera ca a fost de notorietate, adica toata lumea stia despre fluctuatiile cursului valutar, iar in contractele de credit se prevedea ca riscul valutar este suportat de clienti. Acestia au fost informati si contienti de riscul deprecierii, dar au considerat fie ca nu se va produce fie ca se va produce in limite suportabile, iar devalorizarea francului mai mult decat se asteptau clientii nu inseamna ca ei au fot indusi in eroare de banca:

“Cat priveste suma imprumutata si moneda in care aceasta a fost acordata, acestea sunt aspecte care tin de libera apreciere a partilor contractului de imprumut. Odata selectata o anumita moneda a creditului, fluctuatia cursului valutar al monedei este de notorietate si partile contractuale nu ar putea porni de la premisa existentei unui curs valutar nemodificabil pe toata durata de creditare daca in cadrul contractului de imprumut nu exista prevederi in acest sens.

In contractele de credit incheiate de consumatori cu institutiile de credit din Romania, nu numai ca nu exista astfel de prevederi ci, mai mult decat atat, exista prevederi exprese conform carora riscul valutar se suporta de catre imprumutat si se face aplicabilitatea regulii de drept comun privind riscul aprecierii/deprecierii monedei de imprumut, potrivi careia orice modificare a cursului de schimb este suportata de cel caruia i se opune (deprecierea este suportata de imprumutat).

Acest fapt trebuia cunoscut la incheierea contractului de credit, imprumutatul trebuind sa depuna un minim de diligenta si de interes in lecturarea contractului incheiat cu banca.

Imprejurarea ca moneda nationala s-a depreciat fata de moneda creditului si s-a depasit un prag peste care imprumutatii sperau ca nu se va trece, nu inseamna ca acestia au fost indusi in eroare ci, dimpotriva, ca au constientizat riscul deprecierii, dar au apreciat fie ca acesta nu se va produce, fie ca se va produce in niste limite ce le pareau suportabile la data acordarii creditului.

De altfel, consumatorul roman mediu era, la data contractarii creditelor, pe deplin avizat asupra fluctuatiilor cursului de schimb, fiind de notorietate evolutiile/aprecierea monedelor straine in perioada anilor 1990-2000.

In mod evident, consumatorii cunosteau atat informatia privind caracteristica monedei nationale de a varia fata de monedele straine si riscul valutar aferent acestei variatii – informatii de notorietate – cat si informatia privind posibilitatea producerii acestui risc intr-o masura care sa determine in timp un cost mai mare pentru creditul in moneda straina comparativ cu un credit in aceeasi valoare, contractat in moneda nationala.

Este de necontestat, consumatorii aveau posibilitatea de a afla cu usurinta informatii certe, precise cu privire la stabilitatea/instabilitatea cursului: cu titlu exemplificativ, din istoricul evolutiei cursului de schimb EUR/RON din perioada 1999-2009 se poate observa ca aceasta moneda a comportat o apreciere consistenta.

In consecinta, in conditiile unui caracter variabil al cursului monedei creditului, dobanda nu putea sa nu aiba si ea aceeasi caracteristica, anume de a fi variabila.”

In privinta reprosului clientilor ca nu au fost informati adecvat de catre banca in privinta riscului valutar, judecatorii ICCJ considera ca banca nu era obligata sa-si informeze clientii cu privire la un aspect care era de datoria consumatorilor sa-l cunoasca, respectiv riscul valutar. Ceea ce inseamna ca lipsa de informare este propria culpa a clientilor, care se fac vinovati de necunoasterea regulilor si de lipsa de acorare in realitatile zilnice:

“In ceea ce priveste obligatia de informare ce ar fi cazut in sarcina bancii cu privire la existenta riscului valutar, se va retine faptul ca aceasta se refera la aspecte care exced puterii de cunoastere a unui consumator mediu si care, daca nu ar fi cunoscute de consumator, ar determina un dezechilibru contractual si chiar o viciere a consimtamantului acestuia la incheierea unui contract.

Consumatorul trebuie informat asupra tuturor acelor aspecte obiective care exced puterii de cunoastere, obligatiei de cunoastere si diligentei rezonabile a unui consumator obisnuit.

Ori de cate ori se au in vedere aspecte care tin de propria responsabilitate si de nevoie de cunoastere a consumatorului, nu este incidenta obligatia de informare si nu se poate sustine lipsa unui consimtamant avizat.

Cu alte cuvinte, responsabilitatea individuala a fiecarui consumator participant la viata economica si sociala nu poate fi substituita de stabilirea de obligatii in sarcina altor persoane. Necunoasterea regulilor si lipsa de acorare in realitatile zilnice (propria culpa) a unui consumator nu poate (nu pot n.r.) constitui temei pentru sanctionarea/atragerea raspunderii contractantului (banca in cazul de fata).

Astfel, constientizarea obligatiei de rambursare a creditului in conditiile si moneda contractata tine de obligatia/indatorirea fiecarui imprumutat de a-si asuma responsabil obligatiile nascute din raporturile contractuale in care alege sa intre.

Obligatia de a rambursa ceea ce a primit cu titlu de imprumut precum si de a plati toate costurile imprumutului acordat nu este sau nu ar trebui sa fie o surpriza pentru nicio persoana ce are capacitate deplina de exercitiu. Ea impune imprumutatului obligatia si responsabilitatea de a achizitiona la data scadenta valuta imprumutata in cuantumul ratei datorate – bun fungibil si consumptibil – si de a restitui aceasta suma bancii creditoare impreuna cu toate costurile creditului.”

Protectia consumatorului si teoria impreviziunii nu se aplica

In ceea ce priveste aplicarea legilor privind protectia consumatorului, judecatorii le-au expediat intr-o singura fraza neclara, prin care se sugereaza ca acestea nu s-ar aplica in acest caz, ci mai degraba teoria impreviziunii din Codul Civil, pe care insa clientii nu au invocat-o:

“Litigiile avand ca obiect clauzele abuzive au un cadru legal strict delimitat si protejarea consumatorului care indeplineste criteriile stabilite de catre Legea nr.193/2000 se face cu respectarea acestui cadru. Admiterea actiunii reclamantilor s-ar constitui mai curand intr-o aplicatie practica a teoriei impreviziunii fara ca macar acest lucru sa fi fost cerut de catre acestia.”

De altfel, Inalta Curte spune ca teoria impreviziunii nu se poate aplica in cazul creditelor in valuta, contrazicand astfel recomandarea Curtii Constitutionale in cazul Legii privind darea in plata, invocand prevederile Noului Cod Civil, dar si principiul asumarii riscului valutar:

“Imprumutand o suma de bani intr-o moneda straina, pentru o perioada considerabila de timp, imprumutatii si-au asumat implicit si riscul fluctutiilor monetare, ceea ce echivaleaza cu asumarea riscului schimbarii imprejurarilor existente la data incheierii contractului, cu consecinta inaplicabilitatii teoriei impreviziunii.

De altfel, ratiunea acestei teorii este de a restabili echilibrul contractual, si nu de a directiona consecintele negative ale schimbarii imprejurarilor avute in vedere la incheierea contractului catre creditorul obligatiei ajunsa dificil de executat.”

Decizia impotriva Raiffeisen Bank

In celalalt dosar in care Raiffeisen a fost data in judecata de un singur client, Jamgossian, judecatorii ICCJ au confirmat, printr-o decizie definitiva, o hotarare a Curtii de Apel Bucuresti care a dat dreptate clientului, invocand, in principal, legile de protectia consumatorului si jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene.

Judecatorii din acest dosar au considerat ca nu se poate invoca principiul nominalismului intrucat banca ar fi actionat cu rea credinta, utilizand francul elvetian ca o moneda de substitutie, clientul primind in final euro, banca protejandu-se exclusiv pe sine, “conservandu-si practic creanta (cu intentia de a o spori in viitor) prin raportarea acesteia la francul elvetian, cu consecinta transferarii exclusive si nenegociate a riscului valutar in sarcina consumatorului”.

"Sub apanajul nominalismului monetar nu poate fi tolerat dezechilibrul contractual generat de fluctuația monedei în care s-a generat creditul , fluctuație care conduce la împovărarea excesivă a obligației de restituire și ruina debitorului.

Dublarea obligației de restituire a capitalului cu dobânzile aferente, poate constitui un impediment insurmontabil al  executării acesteia fiind injustă, nelegitimă."

“Din maniera în care a ales să structureze ofertele, din maniera defectuoasă a informării consumatorului rezultă indubitabil faptul că profesionistul a acceptat/urmărit  crearea premiselor favorabile perturbării raportului dintre prestațiile părților.”

“Era extrem de clar profesionistului faptul că fluctuația cursului poate înregistra creșteri substanțiale pe parcursul derulării contractului .Finanțatorul a acceptat/ urmărit și era conștient că evenimentul generator al dezechilibrului contractual se poate produce, l-a asumat în tăcere așezându-l drept fapt generator al profitului pe care urma să-l realizeze.

Banca, din postura profesionistului trebuia să se manifeste cu loialitate, prudență , temperanță în etapa precontractuală, să evalueze cu intenție dreaptă, liceitate bonitatea viitoare a clientului în cazul unei devalorizării importante ca amploare a monedei, să ia măsuri active pentru asigurarea acestui risc.

Or, obiectul unei prestații majorate în cauză nu a fost asigurat prin mijloace specifice.

Împrumutătorul avea  obligația de a se abține de la producerea prejudiciului. Cu alte cuvinte, buna-credință a băncii trebuie să transpară atât manifestări negative, constând în abstențiune cât și manifestări active ce presupun un anume comportament, de natura celui anterior evocat(oialitate, prudență , temperanță în etapa precontractuală etc.)”

Judecatorii invoca celebra cauza Kasler a Curtii Europene de Justitie, potrivit careia consumatorul trebuie informat de banca astfel incat sa inteleaga consecintele economice aferente riscului valutar.

“In consecinta, un remediu plenar, apt sa inlature toate consecintele negative care deriva din instituirea clauzelor abuzive il constituie stabilizarea cursului de schimb valutar, pentru efectuarea platilor la cursul valabil la momentul semnarii contractului de credit”, au decis judecatorii.

Acestia au venit si cu argumente din Codul Civil, precum solidarismul contractual, conform principiului proportionalitatii: “Imprumutatorul are si trebuie sa aiba interesul ca debitorul sau sa fie solvabil pentru a rambursa creditul fara o dificultate previzibila. Imposibilitatea imprumutatului de a aprecia, evalua avantajele si inconvenientele care pot rezulta din contract echivaleaza implicit cu imposibilitatea finantatorului de a estima la data incheierii conventiei daca este sau nu in masura sa realizeze la randu-i interesul partenerului sau contractual”.

De asemenea, judecatorii din acest caz, spre deosebire de ceilalti, considera ca cei care au obtinut credite in CHF nu erau constienti de riscurile la care se expun, din cauza noutatii creditelor in CHF, a modului atragator in care acestea au fost prezentate, in contextul euforiei din piata creditarii:

“Vorbim de un consumator total neinițiat în specificul pieței valutare, consumator provenind din blocul estic european care a experimentat de puțin timp și insuficient particularitățile economiei de piață.

Creditele imobiliare destinate publicului larg erau recent lansate pe piață, iar consumatorul român obișnuit nu avea exercițiul decelării între particularitățile diverselor monede străine folosite ca monede de referință.

Se insistă în mod obsesiv și nejustificat asupra riscurilor asumate prin contractarea creditului în franci elvețieni.

Curtea reamintește că, în contextul istoric și social al epocii la care s-a realizat creditarea era imposibil pentru consumatorul având calitățile medii ale unui om  cu diligență și vigilență normale să sesizeze la momentul încheierii contractului efectul nefast al deciziei de a asuma creditul în franci elvețieni.

Prin urmare, apărările legate de caracterul notorietate al volatilității monedei  în care s-a contractat nu poate   fi opus cu succes în circumstanțele cauzei .

Între statutul de profesionist al finanțatorului  și amatorismul consumatorului (raportat la standardele bonus pater familias) nu se poate pune semnul egalității. Cu alte cuvinte, ceea ce era evident pentru împrumutător nu era deloc predictibil pentru consumator.

Mai mult, felul în care a fost cosmetizat  creditul denominat în  CHF l-a transformat într-un produs credibil și tentant chiar irezistibil.

De asemenea, epoca încheierii contractului este extrem de relevantă în economia cauzei. Intervalul 2007-2008 a constituit apogeul  tranzacțiilor imobiliare.

În perioada respectivă acordarea  creditelor ipotecare  a luat o turnură fulminantă , produsul de creditare în franci elvețieni fusese lansat recent și nu era uzual pentru economiile avansate și tradiționale, tranzacțiile imobiliare se realizau cu rapiditate. Starea generală a mediului economico-social, caracterizat de avântul pe care l-a înregistrat creditarea populației, a avut un rol decisiv și a facilitat perfectarea acestuia De aceea nu putem vorbi de asumarea conștientă  și independentă a riscurilor ori de neglijarea de către împrumutat a efectelor păgubitoare generate de o eventuală  fluctuație monetară.

În contextul neinformării corecte a consumatorului nu se poate susține în mod legitim faptul că riscul major intervenit (fluctuația valutară) decurge din natura contractului."

Concluzie

In concluzie, avem doua decizii cu opinii evident divergente: in timp ce dicizia in favoarea Raiffeisen Bank in procesul cu Piperea judecatorii iau in considerare exclusiv prevedirile Codului Civil cu privire la principiul nominalismului, a doua decizie in favoarea clientilor este motivata de legile privind protectia consumatorului.

Inalta Curte de Casatie ar trebui sa se reuneasca, in aceste conditii, pentru a mijloci opiniile propriilor judecatori si a decide care este practica unitara in aceste cazuri: aplicarea Codului Civil sau legile de protectie a consumatorului?

Comentarii

Romica
Completul Satanic de la ICCJ
Practica neunitara la Inalta Curte o face completul 6. Acest complet format din judecatorii Petrisor si Branzan nu au nicio decizie favorabila data vreodata consumatorilor. Este denumit Completul Satanic 666. Cand se vor pensiona acesti magistrati va fi o practica unitara. Acest complet a desfiintat toate dosarele colective ale lui Piperea. Intr-un dosar pur si simplu s-a sters la fund cu Legea 193/2000.



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



Stiai ca banca poate sa-ti ia tot salariul de pe card, fara acordul tau, daca ai restante la credit sau la cardul de credit? (actualizat cu precizarile Raiffeises Bank)

Daca nu-ti mai platesti datoriile la banca, IFN sau alti creditori si ajungi in situatia de a fi executat silit prin poprirea salariului, legea (Codul de procedura civila) spune ca nu ti se poate retine mai mult de o treime din salariu pentru plata unei datorii sau maxim jumatate pentru mai detalii

Banca Transilvania castiga procesul cu ANAF, la prima instanta

Banca Transilvania a castigat la Curtea de Apel Cluj procesul in care a contestat decizia ANAF de a cere bancii sa plateasca impozit pentru castigul preluarii in conditii avantajoase a bancii austriece Volksbank, la finalul lui 2015. Decizia nu este definitiva, putand fi contestata cu recurs de detalii

Profitul sistemului bancar atinge un nou record istoric, de 4,1 miliarde lei, in crestere cu 11%

Profitul net al sistemului bancar, compus din 36 de institutii de credit (35 de banci, dintre care doua banci pentru locuinte si 8 sucursale ale bancilor straine, plus cooperativa de credit Creditcoop) a atins un nou record istoric, de 4,1 miliarde lei, in primele noua luni din acest an, in detalii

BNR injecteaza un nou volum important de lichiditati in piata bancara, de 6 miliarde lei, pentru a potoli cresterea dobanzilor ROBOR

BNR a decis astazi sa injecteze in piata bancara un volum important de lichiditati, de 5,8 miliarde lei, dupa ce saptamana trecuta a mentinut un deficit de lichiditate, in absenta unei operatiuni repo saptamanale, astfel ca dobanda ROBOR overnight a urcat cu peste un punct, de la 1,59% la 2,79%, detalii

Ultimele Comentarii