ASIGURARI | Ultima Ora

Allianz-Tiriac Asigurari cere clarificarea situatiei legislative si institutionale a sistemului de asigurare a locuintelor

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2012-10-11 16:48

Inconsistenţa iniţiativelor şi demersurilor legislative recente ce vizează modificarea cadrului de funcţionare a asigurării locuinţelor din România produce efecte nocive atât la nivelul operatorilor din domeniul asigurărilor, cât mai ales în rândul proprietarilor de locuinţe, anunta Allianz-Ţiriac Asigurări.

“Clienţii noştri sunt în acest moment dezorientaţi şi, din păcate, nici noi nu reuşim să înţelegem încotro ne îndreptăm cu sistemul asigurării locuinţelor”, declară Remi Vrignaud (foto), directorul general al Allianz-Ţiriac Asigurări.

Emiterea Ordinului Preşedintelui CSA nr. 15/2012, care reinstaura, începând cu data de 1 septembrie a.c., monopolul PAID în privinţa protecţiei locuinţelor împotriva riscurilor catastrofice pentru sume asigurate de 10.000 / 20.000 euro (în funcţie de tipul constructiv al clădirii), a fost urmată, la numai câteva zile, de suspendarea acestei reglementări. Apoi, de curând, Comisia Parlamentară de politică economică, reformă şi privatizare a aprobat un set de modificări ale Legii 260/2008 ce ar urma să fie dezbătute în plenul Camerei Deputaţilor. Între amendamentele admise, regăsim o prevedere ce ar putea limita liberul acces al proprietarilor de locuinţe în a-şi alege furnizorul de protecţie facultativă şi ar distorsiona concurenţa pe piaţa asigurărilor, prin limitări impuse exclusiv companiilor de asigurări care nu sunt membri ai PAID.

Concret, documentul aprobat de Comisia Parlamentară propune modificarea articolului 3, alineatul (9) din Legea 260 astfel:
,,... (9) Nu intră sub incidenţa prezentei legi persoanele fizice şi juridice care încheie o asigurare facultativă a locuinţelor care să acopere toate riscurile prevăzute în asigurarea obligatorie, în condiţiile în care aceste poliţe facultative sunt emise de asigurătorii membri PAID (s.n.).”

Altfel spus, faţă de varianta actualmente în vigoare a Legii 260, se urmăreşte restrângerea drepturilor de a acţiona liber pe un anumit segment de piaţă pentru un grup bine definit de societăţi de asigurare, reprezentat de companiile care nu sunt acţionari PAID. În schimb, doar asigurătorii membri ai PAID vor putea emite poliţe facultative de asigurare a locuinţelor împotriva riscurilor catastrofice pentru sume asigurate de 10.000 / 20.000 euro, în paralel cu PAID.

“Constatăm cu surprindere că există tendinţa de a aluneca spre impunerea unor practici anticoncurenţiale pe segmentul asigurărilor de locuinţe”, spune Aurel Badea, director executiv subscriere asigurări generale în Allianz-Ţiriac.

Adoptarea art. 3 (9) în formula prezentată aduce, în mod evident, atingere liberei concurenţe, generând un dezavantaj competitiv pentru societăţile de asigurare care nu sunt membri PAID. Proprietarii de locuinţe ar fi, astfel, determinaţi să încheie o polița de asigurare facultativă pentru catastrofe naturale (pentru sume asigurate de 10.000 / 20.000 euro) cu una dintre societăţile de asigurări membră PAID, în condiţiile în care asigurătorilor ce nu sunt acţionari PAID nu le este permis acest lucru.

“Lucrurile tind să se complice şi, de aceea, trebuie aduse clarificări. Noi considerăm că este absolut necesară derularea unei dezbateri consistente, la care să participe toate părţile interesate – reprezentanţi ai autorităţilor, ai societăţilor de asigurare, inclusiv ai PAID. Interesul comun al tuturor este acela de a găsi soluţia care să genereze o cât mai bună funcţionare a sistemului asigurărilor de locuinţe, în primul rând sub aspectul atingerii unui număr cât mai mare de locuinţe protejate. Din această perspectivă, Legea 260 a avut rezultate bune, începând din decembrie 2010”, apreciază Remi Vrignaud.

Legea 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva dezastrelor naturale în varianta în vigoare începând din decembrie 2010 şi până în august a.c. a generat rezultate cu adevărat pozitive, chiar peste aşteptări în privinţa evoluţiei gradului de cuprindere în asigurare a locuinţelor. În anul 2011, numărul locuinţelor asigurate din totalul fondului locativ la nivelul ţării a ajuns aproape de 60%, o rată de protecţie de cel puţin două ori mai mare decât cele mai ridicate grade de cuprindere în asigurare înregistrate în ultimii 20 de ani. Aceste statistici reprezintă dovada clară a faptului că, în varianta în vigoare începând din decembrie 2010, Legea 260 şi-a atins în bună măsură scopul principal: acela de a genera un grad cât mai ridicat de protecţie la nivelul fondului locativ din România. Mai mult decât atât, în proporţie semnificativă, protecţia achiziţionată a fost la niveluri ce dimensionează valorile reale ale imobilelor (mult superioare cuantumului de 20.000 euro) şi împotriva unei game extinse de riscuri (non-catastrofice, precum incendiu, explozie etc.).

„Sistemul asigurărilor obligatorii de locuinţe poate fi reconfigurat astfel încât să pună în centrul său interesul asiguratului, al proprietarului de locuinţă căruia i se adresează. În acest sens, noi vedem o o redesenare a schemei de funcţionare, plecând de la aceleaşi principii care au stat la baza creării acestui sistem. Există asemenea soluţii, iar Allianz-Ţiriac doreşte să contribuie la discutarea lor”, concluzionează Aurel Badea.

Consolidarea naţională reprezintă una dintre caracteristicile ce trebuie păstrate, pentru asigurarea unei bune dispersii a riscurilor, pentru garantarea stabilităţii şi eficienţei maxime în funcţionarea sistemului – parametri asiguraţi de programe de reasigurare naţionale şi de garanţiile suplimentare oferite de stat. Rolul PAID trebuie redefinit, astfel încât această entitate să continue să exercite un control în legătură cu administrarea riscurilor catastrofice în limitele prevăzute de Legea 260.

Pe de altă parte, în opinia reprezentanţilor Allianz-Ţiriac, menţinerea implicării tuturor asigurătorilor, fără discriminare în procesele operaţionale de funcţionare ale schemei adaugă valoare mecanismului. Dinamismul acestora, experienţa şi eficacitatea lor în procesul de vânzare a asigurării locuinţelor oferă garanţia obţinerii unui randament superior, a unui grad maxim de penetrare. Complementar, din perspectiva calitativă, efectele pozitive ale implicării asigurătorilor care în mod uzual administrează portofolii de asigurări property se vor vedea cu adevărat în cazul producerii de daune.

Allianz-Ţiriac Asigurări va continua să facă eforturi pentru a susţine îmbunătăţirea gradului de cuprindere în asigurare pentru fondul locativ din România. Toate demersurile Allianz-Ţiriac în această direcţie vor urmări să promoveze şi latura calitativă a protecţiei locuinţelor, în sensul mediatizării importanţei asigurării la valoarea reală a clădirilor şi împotriva unei game extinse de riscuri, care să le includă şi pe cele cu frecvenţă de producere mult mai ridicată decât a riscurilor catastrofice (incendiu, explozie etc.).

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



CEC Bank implineste 160 de ani

CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la înființare, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: 160 de ani în care și-a reconfirmat constant poziția de bancă stabilă, de încredere, care a fost alături de generații de detalii

BRD scumpeste substantial comisioanele

BRD majoreaza semnificativ comisioanele standard aferente operatiunilor derulate la ghisee si online de persoane fizice, precum transferurile, retragerile de numerar sau administrarea unui cont. Comisionul lunar pentru administrarea unui cont curent standard, in detalii

CEC Bank acorda fermierilor credite cu o parte din dobanda subventionata de stat

• CEC Bank este prima instituție bancară care a transmis solicitări către FGCR pentru obținerea acordurilor de finanțare granturi în cadrul Programului guvernamental CEC Bank susține finanțarea agriculturii românești prin acordarea detalii

Patria Bank acorda fermierilor credite pentru achizitia de produse agricole Agrii

Începând cu aceasta lună, Patria Bank oferă în parteneriat cu Agrii soluții pentru fermierii care au nevoie de finanțare pentru achiziția de inputuri agricole și obținerea unor recolte bogate și profitabile, anunta banca intr-un comunicat, in care detalii

 



 

Ultimele Comentarii